Nenea Popescu

In urma cu doua zile eram impreuna cu G. la o bere in Centrul Vechi. Mai exact ne aflam la beraria Nenea Iancu.

La un moment dat si-a facut aparitia un batran cu niste carti in mana. Avea o statura impozanta si era imbracat bine. A venit direct spre masa noastra. Ne-a intrebat daca nu cumva ne intereseaza niste carti. Luiza Sturdza Bulandra, Memorii, a zis el. Il intreb cat costa si ii dau cei 10 lei. G. i-a dat si el 10 lei, dar fara sa ii ia vreo carte.

Dupa ce ne-a multumit si ne-a urat toate cele bune, batranul s-a indreptat si spre celelalte mese. In timpul acesta ne gandim daca nu ar fi bine sa il invitam sa bea o bere cu noi si sa ne spuna povestea sa.

Cand se intoarcea spre usa l-am abordat si i-am propus sa stea jos si sa bea o bere cu noi. Ne-a multumit pentru invitatie si s-a scuzat fiindca il asteapta sotia, dar a acceptat sa stea putin de vorba cu noi.

Batranul lucrase la Loteria Romana vreo 25 de ani. Dar cel mai interesant a fost cand ne-a dezvaluit ca a fost si detinut politic pentru 5 ani de zile. A fost intemnitat la Periprava si s-a eliberat la Poarta Alba. „La eliberare aveam 45 de kile.”

inchisoare

Nu l-am intrebat cum il cheama, dar din context am dedus ca numele de familie era Popescu. Se tragea dintr-un neam de preoti. Tatal lui a facut parte dintr-o organizatie anticomunista din zona Ploiesti. A fost urmarit de comunisti, dar nu a fost prins fiindca s-a spanzurat. Astfel comunistii s-au razbunat pe familie, dupa cum spunea batranul. Asta se intampla prin ’56. Fiindca avea doar 16 ani, comunistii au asteptat pana a devenit major ca sa ii dea o pedeapsa mai mare. Nea’ Popescu a fost arestat in 1958.

Ne mai povestea ca a reusit sa treaca de perioada grea de temnita datorita faptului ca era foarte credincios si datorita constitutiei atletice. Fusese boxer.

„La un moment dat am avut si experiente transcedentale. Puteam sa vad lucruri despre anumite persoane. A fost foarte greu. Am reusit sa scap prin credinta. Da… credinta! Asta m-a ajutat.”

Cu regret ca dialogul cu nea Popescu a fost prea scurt, i-am spus la revedere si i-am urat multa sanatate. Totusi ma bucur ca am avut oportunitatea sa il ascult pe acest om. Cine stie, poate data viitoare vom putea vorbi mai mult.

Reclame

3 solutii

N. Steinhardt, in Jurnalul Fericirii, prezinta 3 solutii salvatoare din malaxorul unui regim totalitar.

Solutia Soljenitin

Ea consta, pentru cine paseste peste pragul Securitatii sau altui organ analog de ancheta, in a-si spune cu hotarare: in clipa aceasta chiar mor. […]

Daca asa gandeste, nesovaitor, insul e salvat. Nu i se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi amenintat, santajat, amagit, imbrobodit. […] Nu mai are – fiindca nu mai spera, fiindca a iesit din lume – dupa ce jindui, ce pastra sau ce redobandi, pe ce isi vinde sufletul, linistea, onoarea. Nu mai exista moneta in care sa-i poata fi achitat pretul tradarii.

Se cere insa, fireste, ca hotararea sa fie ferma, definitiva.

Solutia Zinoviev

Este cea gasita de unul din personajele cartii Inaltimile gaunoase. Personajul e un om tanar, prezentat sub porecla alegorica Zurbagiul. Solutia sta in totala neadaptare in sistem. Zurbagiul nu are domiciliu stabil, nu are acte in regula, nu e in campul muncii; e un vagabond, e un parazit, e un coate goale si o haimana. Traieste de azi pe maine, din ce i se da, din ce pica, din te miri ce. E imbracat in zdrente. Munceste pe apucate, uneori, cand si daca i se iveste prilejul. Isi petrece mai toata vremea in puscarii ori lagare de munca, doarme pe unde apuca. Hoinareste. Pentru nimic in lume nu intra in sistem, nici macar in cea mai neinsemnata, mai pacatoasa, mai neangajanta slujba. […] Zurbagiul s-a proiectat (in stil existentialist) odata pentru totdeauna caine de pripas, capra raioasa, calugar budist cersetor, smintit, nebun pentru (intru) libertate.

Un asemenea om, aflat la marginea societatii, e si el imun: nici asupra lui nu au de unde exercita presiuni, nu au ce-i lua, nu au ce-i oferi. Il pot oricand inchide, hartui, dispretui, batjocori: dar le scapa. Odata pentru totdeauna a consimtit a-si trai viata conform exemplului si modelului unui perpetuu azil de noapte. Din saracie, neincredere, neseriozitate si-a facut un crez; se aseamana unui animal salbatec, unei fiare jigarite, unui talhar la drumul mare.

Solutia Churchill-Bukovski

Ea se rezuma: in prezenta tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, napastelor, primejdiilor nu numai ca nu te dai batut, ci dimpotriva scoti din ele pofta nebuna de a trai si de a lupta.

In martie 1939, Churchill ii spunea Marthei Bibescu: „Va fi razboi. Praf si pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pandeste pe toti. Iar eu simt ca intineresc cu douazeci de ani„. […]

Esti asaltat din toate partile, cu forte infinit mai tari ca ale tale: lupti. Te infrang: le sfidezi. Esti pierdut: ataci. Razi, iti ascuti dintii si cutitul, intineresti. […]

Solutia aceasta, fireste, presupune o tarie de caracter exceptionala, o conceptie militara a vietii, o formidabila indarjire morala a trupului, o vointa de otel innobilat si o sanatate spirituala adamantina. […]

Cu solutia Churchill se identifica si solutia Vladimir Bukovski. Bukovski povesteste ca atunci cand a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut inchide un ochi toata noaptea […] – n-am mai putut dormi de nerabdare. Abia steptam sa se faca ziua, sa fiu in fata lor, sa le spun tot ce cred eu despre ei si sa intru in ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam inchipui.

In concluzie,

tustrele solutii sunt certe si fara gres […] oricare din ele e buna, suficienta si izbavitoare.

[…] Moartea consimtita, asumata, anticipata, provocata; nepasarea si obraznicia; vitejia insotita de o veselie turbata.

Veti protesta, poate, considerand ca solutiile subinteleg o forma de viata echivalenta cu moartea, ori mai rea ca moartea ori implicand riscul mortii fizice in orice clipa. Asta asa este.